• Trimiterea produselor în service se face numai după ce ați completat formularul de mai jos sau ați luat legătura cu unul dintre operatorii noștri.
  • Vă recomandăm să citiți termenii următori înainte de a trimite solicitarea de service.

Garanția produselor

Termenii și condițiile de garanție sunt în conformitate cu prevederile legale: ordonanța Guvernului nr. 21 / 1992 privind protecția consumatorilor, legea nr. 449 / 2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora. Perioada de garanție este menționată în certificatul emis de producător / importator și începe să curgă de la data înscrisă în factura de achiziție; de asemenea aceasta perioadă este confirmată și de certificatul de garanție aferent facturii fiscale emis de D&G Group SRL.

Durata termenului de garanție se prelungește cu timpul scurs de la data la care s-a adus la cunoștința vânzătorului lipsa de conformitate sau s-a predat produsul persoanei desemnate de către acesta până la data aducerii produsului în stare normală de utilizare, respectiv data notificării în scris în vederea ridicării produsului sau predării efective a produsului către consumator.

Operațiunile efectuate de service în perioada de garanție vor fi menționate pe pe certificatul de garanție.

Termenul maxim de soluționare este de 15 zile calendaristice de la data în care produsul a ajuns la sediul nostru, în vederea verificării și aducerea produsului la conformitate, în cazul în care se constata că acesta are o problemă. După aducerea produsului la conformitate, acesta poate fi expediat prin curier rapid sau ridicarea lui din magazinele noastre.

Ducerea la conformitate se poate efectua prin:

  • depanarea / reparația produsului;
  • înlocuirea parțială sau integrală a produsului;
  • înlocuirea cu un produs similar produsului ce nu poate fi reparat sau înlocuit cu același model;
  • returnarea contravalorii produsului în situația în care reparația sau înlocuirea nu sunt posibile.

 

Responsabilitățile clientului

Condițiile de garanție nu se aplică pentru problemele sau daunele cauzate de client sau în circumstanțe cum ar fi, dar fără a se limita la următoarele:

  • s-a intervenit asupra produsului, a fost reparat și / sau modificat de personal neautorizat;
  • numărul de serie al produsului (S/N – “serial number”, etc.), componentele sau accesoriile au fost modificate sau eliminate;
  • sigiliile pentru garanție au fost rupte sau schimbate;
  • produsul prezintă defecte fizice: lovituri, crăpături, ciobiri sau prezintă urme de utilizare în condiții neadecvate: manipulare incorecta, pătrunderea de lichide, metale sau alte substanțe în interiorul produselor, etc.

Procedura trimiterii produsului în garanție

În cazul produselor expediate prin firmele de curierat rapid vă rugăm să menționați pe scrisoarea de transport (AWB) “ÎN ATENȚIA DEPARTAMENTULUI DE SERVICE”.

Produsele aduse sau expediate în atenția departamentul de service trebuiesc să fie complete, să conțină toate accesoriile (recomandăm să fie aduse / expediate în ambalajul original sau un ambalaj adecvat) și însoțite de:

  • o copie a facturii fiscale de achiziție,
  • certificatul de garanție original.

Produsele expediate fără documente nu pot beneficia de garanție!

Produsele care necesita acordarea garanției pot fi expediate la adresa:

Str. Dr. Ing. Ciulinaru Ion, nr. 4, Călărași, Călărași

Mențiuni importante

Pierderea certificatului de garanție, precum și deteriorarea, ștergerea sau pierderea etichetei care conține datele de identificare ale produsului (S/N.) pot duce la pierderea garanției. În cazul în care nu ai primit alăturat facturii certificatul de garanție, îl poți solicita oricând la adresa: https://www.rommedical.ro/reclamatii. Pentru a vă retrimite certificatul de garanție este necesar sa ne comunicați: numărul de factură, titular, adresa de mail, data achiziției.

În cazul în care optați pentru expedierea printr-o firmă de curierat rapid puteți apela la orice firmă care prestează servicii de curierat și să solicitați preluarea coletului de la adresa dumneavoastră. Costul transportului este suportat de către client. Este foarte IMPORTANT să menționați pe scrisoarea de transport (AWB)  “ÎN ATENȚIA DEPARTAMENTULUI DE SERVICE”. După ce coletul / produsul va fi recepționat și verificat veți fi anunțat privind desfășurarea procedurii de garanție / aducere la conformitate a produsului dumneavoastră, precum și reintrarea în posesia produsului.

Produsele neridicate de la unitatea de service în termen de 6 luni de la finalizarea operațiunilor vor fi declarate abandonate (conform dispozițiilor Codului Civil).

Puteți solicita sprijin pentru a identifica dacă produsul necesită acordarea garanției sau dacă întrunește condițiile de garanție / care este perioada de garanție, precum și care este cea mai bună soluție pentru acordarea garanției completând formularul de mai jos sau apelând 0242 317 500 / 0242 317 502.

Formular pentru trimiterea produsului în service

    Shop
    0 Wishlist
    0 Cart